Proiectul GAME IN GAME ETWINNING a fost implementat din luna martie 2023 în cadrul Liceului Teoretic Special ,,IRIS,, la grădiniță și la clasa a IX-a B de către dna prof. psihopedagog Păștilă Camelia și prof. psihopedagog Holdiș Elvira.
În cadrul proiectului participă elevi din Turcia și România. Proiectul facilitează învățarea elevilor cu CES prin activități de joc și contribuie la dezvoltarea învățării permanente.
Scopul principal al proiectului este jocul ca modalitate principală de învățare; prin joc elevii se relaxează dar și achiziționează cunoștințe.
Învățarea bazată pe joc va fi implementată în rândul elevilor cu nevoi speciale care au dificultăți de învățare , utilizând învățarea constructivă prin colaborare.
Jocurile educaționale contribuie la dezvoltarea emoțională, socială și mentală a elevilor.
ASOCIATIA PENTRU SPRIJINIREA COPIILOR SI TINERILOR AMBLIOPI SI NEVAZATORI IRIS (ASCTAN IRIS) și Liceul Teoretic Special Iris în parteneriat cu Ministerul Educației și Consiliul Județean Timiș prin programul Timcultura 2023 au organizat
CONCURSUL NAȚIONAL PENTRU ELEVI CU DEFICIENȚE DE VEDERE în perioada 26-29 aprilie 2023
CONCURSUL NAȚIONAL PENTRU ELEVI CU DEFICIENȚE DE VEDERE Timișoara se organizează în fiecare an într-o localitate în care există școală specială pentru elevi cu deficiențe de vedere și se află în CALENDARUL CONCURSURILOR NAŢIONALE ŞCOLARE AL MINISTERULUI EDUCAȚIEI – 2023
Este cel mai amplu eveniment din categoria concursurilor școlare în domeniul dizabilității vizuale, care implică un număr de peste 50 de cursanți din cele șapte școli gimnaziale și liceale cu specific din țară.
Este un prilej pentru valorificarea cunoștințelor elevilor cu dizabilități vizuale, creșterea încrederii acestora, facilitarea interacțiunii, schimbul de bune practici, sensibilizarea membrilor comunității cu privire la aptitudinile intelectuale și creative ale persoanelor cu dizabilități.
Proiectul s-a derulat în perioada 26-29 aprilie 2023 la Liceul Teoretic Special Iris din Timișoara și a parcurs două etape: locală și națională. Etapa pe școală este echivalentă etapei județene.
În cadrul etapei pe școală (etapa județeană), respectiv a celei naţionale, elevii au susținut probe scrise sau probe practice, în funcţie de disciplina de concurs. Elevii pot opta pentru una/două probe dintre disciplinele de concurs, cu condiția ca una dintre ele să fie din cadrul probelor teoretice și cealaltă din cadrul probelor practice și fără a se depăși numărul de elevi stabilit de regulament.
Probele de concurs sunt:
-La clasa a VIII- a probe scrise la disciplinele: limba şi literatura română și matematică și probe practice la disciplinele: tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor și citire-scriere corectă și rapidă braille.
-La clasa a XII- a probe scrise la disciplinele: limba şi literatura română, matematică/Istoria României/Geografia României și engleză și probe practice la disciplinele: tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor și citire rapidă braille.
Etapa locală se desfășoară la nivelul unităților școlare din țară implicate iar etapa națională a concursului se desfășoară la Liceul Teoretic Special ”Iris” Timișoara .În prima zi au avut loc probele scrise ,iar a doua zi probele practice.
Pentru toți participanții a fost organizată o seară culturală și o excursie de promovare a valorilor culturale din județul Timiș.
Premierea participanților s-a făcut individual pentru ambele probe.
După probele teoretice, s-au organizat o serie de tururi ghidate, facilitate de studenții și profesorii din cadrul Facultății de Geografie din cadrul Universității de Vest din Timișoara.
În cadrul acestor vizite ghidate se vor utiliza hărți tactile și se va oferi fiecărei școli participante, primul atlas geografic general tactil al României. Toate materialele tactile sunt realizat de către departamentele acestei instituții.